GESTIUNEA FINANCIARA - Cadrul specific de înfăptuire în societățile de asigurări

Prof.univ.dr. Lazăr CISTELECAN* Universitatea „PETRU MAIOR" Târgu Mureş; e-mail : lcistelecan@yahoo.com
Ec. dr. Decebal Manole BOGDAN* ASIROM VIG Sucursala Cluj; Universitatea "1 Decembrie 1918" Alba Iulia; http://www.decebalbogdan.ro/
Cuvinte cheie : asigurari, risc, management financiar, gestiune financiara in asigurari, sistem informational

1.Introducere

Societatile de asigurare sunt entitati economice ce ativeaza pe o piata specifica pentru a constitui profitul dorit de actionariat. In indeplinirea acestui deziderat, societatile comerciale dispun de toate atributele unei entitati economice care presteaza servicii. Produsul de asigurare avand particularitati si valente cu o specificitate aparte, determina o abordare speciala a managementului gestiunii financiare.

Gestiunea financiara este un concept. Pornind de la conceptul general de gestiune financiara cunoscut in economie putem face o conexiune cu un cadrul specific de manifestare in cadrul societatilor de asigurare.

Se pune firesc intrebarea: Ce fac societatile de asigurare? Management sau gestiune financiara? Unde și Cum?

Cercetarea noastra, releva faptul ca specificitatea asigurarilor determina o organizare in mai multe planuri a societatii de asigurare (retea teritoriala, portofoliu asigurari, gestionarea patrimoniului, etc.).

Economia asigurarilor din ultima perioada a inregistrat modificari importante in evolutia si actiunea societatilor de asigurare din România. Daca in urma cu 14-15 ani de zile decizia economica si financiara era descentralizata teritorial pana la nivel de oras, in urma cu 4-5 ani descentralizarea s-a restrâns la un nivel superior, sucursala constituita la nivel administrativ judetul. In prezent se manifesta un centralism si o autoritate in decizie absoluta in vârful piramidei decizionale. Sunt societații de asigruare care au creat centre regionale de decizie cu structura tehnică și sunt alte societății care au centre de decizie informațională printr-un coordonator zonal. Modificarile de strategie au două cauze: maximizarea profitului și teama actionarilor străini pentru fraude produse de salariații proprii.

Aplicarea noilor strategii in organizarea teritorială și gestionarea financiară transforma inclusiv relația "asigurat - societatea de asigurare". Potentialul asigurat din faza de prospect devine asigurat prin interventia agentului de asigurare. Odata cu dobandirea statuttului de asigurat, clientul societatii de asigurare este transformat în subiect al bazei de date informatice. Legatura asiguratului cu factorul uman al societatii de asigurare dispare. Clintul va fi contactat o data pe an de agentul de asigurare, daca acesta isi va indeplinii sarcina. Comunicarea constractuala va fi facuta numai cu sistemul informatic al societatii. Inainte de producerea riscului, sistemul informatic va trimite informari scrise sau virtuale (e-mail) pentru a reamintii asiguratului obligatia de a platii primele de asigurare. Dupa producerea riscului asigurat generator de pagube materiale sau vătămări corporale, asigruatul apeleaya telefonic sau virtual societatea de asigurare unde lasa un mesaj cu problema avuta. Sistemul aloca un număr de dosar de daune și trimite un inspector de daune care sa constate și sa dimensioneze urmările riscurilor produse.
La sediul social al societatilor de asigurari se initiaza actul de decizie si managementul gestiunii financiare propriu-zise. În verigile intermediare din cadrul retelei teritoriale, unde organizatoric existau directori de sucursale (branch manageri) sau manageri regionali, se realizeaza in fapt gestiunea financiara propriu zisă.

2. Coordonatele managementului gestiunii financiare

Specificitatea societăţilor de asigurare constă și în faptul ca organizarea societăţiilor este dispusă în reţea teritorială. Faţă de restul societăţilot comerciale care au capacitaţi de productie și/sau presteaza servicii intr-un areal geografic restrins (locatii ate de existenta unei cosntructii), în cadrul societăţilor de asigurare materia primă, daca putem sa o denumim mai putin academic, este dată de clienţimulţi dispersaţi pe un areal geografic extrem de mare. Practic, vânzarea asigurărilor si decontarea situaţilor in care riscurile asigurate produc pagube se manifesta intr-un larg areal geografic suprapus reţelei teritoriale.

Reţeaua teritorială ca opţiune a gestiunii financiare se impune prin faptul că este necesară o monitorizare si o deservire atenta a clientilor. Conceptele moderne de marketing orienteaza politicile societăţilor de asigurare: "mai aproape de client", „alaturi de client" si/sau „impreuna cu clientul". Conceptul de marketing uzitat în România încă de acum 30 de ani "din uşă în uşă" (door-to-door) abandonat pentru o perioada se reîntoarce la sfatul strategilor în marketing și cercetări de piaţă. Aceasta politica comercială poate fii realizată numai in contextul existenţei retelei.

3. Gestiunea Financiară Operaţională în societăţile de asigurări.

Într-un sistem organizaţional productiv sau lucrativ, în general, managementul gestiunii financiare poate fi încadrat, investigat şi analizat în raport cu trei coordonate: scop, areal de manifestare şi pârghii de înfăptuire. Asupra unora dintre aspectele enuntate ne-am exprimat parerea si cu alte ocazii (context) nota subsol

Scopul evidenţiază ţinta stabilită, finalitatea efortului managerial. Pentru entităţile cu caracter lucrativ sunt luate în discuţie ca alternative: a) creşterea valorii de piaţă a acţiunilor şi deci a întreprinderii; b) sporirea averii acţionarilor; c) creşterea profitului.

Arealul de manifestare îl constituie entitatea de referinţă, ca sistem deschis, funcţional şi operaţional vizând în esenţă manifestarea funcţiei financiare sub aspect gestionar şi decizional cu reflectare în a) constituirea capitalurilor; b) alocarea capitalurilor (resurselor) în scopul finanţării ciclului de exploatare; c) alocarea capitalurilor în scopul finanţării ciclului de investiţii; d) gestionarea rezultatelor financiare sub incidenţa raportului risc-performanţă, în scopul armonizări relaţiilor dintre entitatea organizaţională, acţionari, salariaţi, autorităţi fiscale şi terţi.

Pârghiile de înfăptuire ale managementului financiar sunt generate şi puse în valoare prin sistemul decizional specific, fiind reflectate de instrumente suport informaţional previzionale, curente şi cu caracter post factum.

In ce priveste actionarea capitalului in activitatea de asigurare specificitatea consta în două secvenţe a gestiunii financiare: la sediul social si la sediile teritoriale (sucursale, reprezentanţe și agenţii).

La infiintare societatile de asigurare sunt capitalizate prin aportul actionarilor. Capitalul avand scopul de a initia procedurile financiare si a sustine cheltuielile administrative şi de achizitie, precum şi cheltuielile anticipative cele legate de rezervele tehnice de la momentul inceperii activităţii pana la momentul in care aportul financiar al asiguratilor care platesc primele de asigurare subscrise este îndestulător. Gestionarea capitalului social este un atribut exclusiv al managementului de vârf și se realizeaza numai la sediile centrale ale societăţilor de asigurare.

In reteaua teritorială obligatiile asumate se platesc de regula din incasarile primelor de asigurare facand asfel posibila o interventie minima asupra rezervelor tehnice constituite.

Putem afirma ca la nivel local nu exista un sistem de alocare a fondurilor dar există un sistem de gestionare operativa. Gestionarea operativa se bazeaza pe încasări a primelor de asigurare, iar capitalul social intervine doar atunci când încasările și rezervele constituite nu sunt suficiente pentru a acoperi obligaţiile asumate.

Gestiunea financiară operativă în societatile de asigurare are o particularitate si in raport cu sistemul bancar. Practic, societăţile de asigurare nu lucreaza cu credite, nu fac împrumuturi bancare. Singurele operatiuni financiare executate în raport cu sistemul bancar sunt operatiunile de cont curent (încasări si plati prin virament bancar) si constituirea unor depozite bancare ca plasamente a rezervelor tehnice.

Sintagma primei de asigurare ce deriva din latinescul "premium", (prima data), ce obliga asiguratul sa plateasca societăţii de asigurare înainte de toate prima de asigurare, precum și caracterul aleatoriu de producere a riscului asigurat conferă societăţii de asigurare unicitatea, in mecanismul gestiunii financiare: de a crea profit din activitate fără credite bancare și de a nu avea pierderi financiare din serviciile prestate și neachitate de clienţii.

In gestiunea financiara executata de societatile de asigurari regasim capitalul social in trei postaze: capitalul propriu zis; rezerve tehnice regasite în plasamente și incasari din prime de asigurare.

Capitalul social este stabilit la o valoare minima de catre autoritatea de reglementare (CSA) astfel încât să poata fii suportate de societatea de asigurare toate cheltuielile pana în momentul în care primele de asigurare încasate devin suficiente susţinerii cheltuielilor.

Managementul capitalurilor implică constituirea capitalului social (prin subscriere şi vărsare), în limitele stabilite de autoritatea de supraveghere, deci în limitele minimale stabilite prin lege, ţinând seama de portofoliul de asigurări, asumat de către societate şi avizat de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor[*]. Capitalul constituit şi vărsat constituie cel de-al treilea front de rezistenţă a unei societăţi de asigurări, în ipoteza producerii unor riscuri în masă, ori a unor riscuri grele. El poate fi majorat, prin emisiune şi subscriere suplimentară, ori pe seama rezervelor constituite din profit nedistribuit. Acţionarii îşi pun probleme cu privire la capitalul deţinut, vizând fructificarea capitalului prin pârghii specifice, sporirea capitalului, deci a averii deţinute şi în ultimă instanţă conservarea parţială, în ipoteza falimentării societăţii.
Regăsirea capitalului propriu în structura activelor corporale, cu o pondere relativ redusă, reprezintă un aspect specific, ca şi faptul că, în principiu, capitalul permanent este de regulă acelaşi cu capitalul propriu. Apelul la împrumuturi bancare pe termen mediu şi lung constituind o excepţie.

Rezervele tehnice impuse tot de autoritatea de reglementare a pieţei de asigurare se regăsesc in plasamente dictate tot de autoritate. Scopul acestor rezerve tehnice este pentru sustinerea activitati de despagubire in situatile in care pagubele produse din riscurile asigurate au o valoare mai mare decat din asigurarile. In acest scop socitatile de asigurare sunt obligate sa constituie: rezerva de prime, rezerva de daune, rezerva pentru pagube neavizate în cursul exerciţiului, rezerva pentru riscuri neexpirate, rezerva de catastrofă, rezerva de egalizare, respectiv rezerva matematică, în cazul asigurărilor de viaţă de daune, rezervele de catrastrofa si rezervele tehnice de prima.

Managementul rezervelor are în vedere rolul lor în mecanismul financiar al societăţilor de asigurare, acela de a constitui cel de-al doilea front al protecţiei de risc asumate prin portofoliul de asigurări încheiate.

Mecanismul fructificării rezervelor este adaptat la specificul organizării şi funcţionării societăţilor de asigurări. Remarcăm plasamentele în imobilizări corporale, titluri de participare, imobilizări financiare în titluri de portofoliu, împrumuturi acordate pe termen lung, împrumuturi ipotecare, depozite la instituţii de credit, plasamente financiare în titluri cu venit fix şi cu venit variabil, plasamente la fonduri mutuale etc.
În acest scop autoritatea de supraveghere a impus respectarea anumitor plafoane de constituire şi menţinere a rezervelor şi aplicarea unor norme specifice de plasare şi fructificare a lor, astfel încât, pe de o parte, să genereze fluxuri de efecte pozitive pentru asigurători, iar pe de altă parte, să poată fi relativ facil transformate în lichidităţi, atunci când situaţii speciale impun acest fapt.

Se poate afirma faptul că rezultatele financiare depind în mare măsură de factori aleatori, imprevizibili, (numărul de contracte încheiate, primele de asigurare stabilite şi în timp, încasate, angajamentele de sumă asigurată asumate, probabilitatea producerii riscului, amploarea pagubelor, fluxul de trezorerie şi evoluţia sa în timp, nivelul rezervelor constituite şi evoluţia lor, modul de plasare şi fructificare a rezervelor şi a altor disponibilităţi băneşti, cheltuielile de administrare şi de gestiune, fiscalitate). Desigur rezultatele financiare depind şi de factori previzibili.

Managementul rezultatelor financiare în societăţile de asigurări comportă un grad de complexitate mai ridicat faţă de alte sectoare. Există factori de cauzalitate specifici, între care:
a) obligativitatea constituirii capitalului social în limite minimale impuse, de autoritatea de supraveghere, dar în corelaţie cu structura avizată a portofoliului;
b) dorinţa expresă a acţionarilor de a-şi fructifica aportul de capital, prin dividende,ori prin tranzacţionarea acţiunilor;
c) obligativitatea plăţilor de prime de către asiguraţi, ca o condiţie a dreptului de dezdăunare;
d) cerinţa armonizării intereselor acţionarilor (privind dreptul de a beneficia de dividende) şi asiguraţilor (privind reflectarea parţială a rezultatelor financiare ale societăţii de asigurări (în nivelul mai redus al primelor de asigurare stabilite, în cote de excedente etc.

Pârghiile de înfăptuire ale managementului gestiunii financiare în societăţile de asigurări au un conţinut complex. Acestea servesc in egala masura si gestiunii financiare, iar parghile decizionale in context decizional este sunt transpuse in fapt. Sunt dispuse de manager pentru a fi transpuse in mecanismul gestiunii financiare. Apreciem că au caracter operaţional trei categorii de pârghii manageriale şi anume: informaţionale, gestionare şi decizionale.
Pârghiile informaţionale sunt oferite de sistemul informaţional specific domeniului asigurărilor, prin cele trei componente ale sale[†]:
a) sistemul informaţional statistico-matematic, prin care se susţine angrenajul informatic pus la baza fundamentării asigurărilor (protecţia unor riscuri, excluderea altora, nivelul primei nete şi brute, diversitatea ofertei etc.);
b) sistemul informaţional operativ-curent, prin care se reflectă, se consemnează, se notifică orice informaţie care vizează procesarea asigurărilor (cererea de asigurare, notificarea răspunsului, poliţa de asigurare, documente de încasare a primelor scadente, înştiinţări, piese componente ale dosarului de daună, documente de evaluare şi plata a drepturilor de asigurare etc.), constituie suport gestionar şi managerial financiar;
c) sistemul informaţional financiar-contabil, prin care se realizează prelucrarea informaţiilor referitoare la procesul de asigurare, cu respectarea cerinţelor impuse de reglementările contabile, cadru general şi cadru specific. Remarcăm prelucrarea diferenţiată, pe paliere organizaţionale, a informaţiilor în plan financiar contabil (la nivelul agenţiei de asigurări – operaţiuni şi documente primare; la nivelul sucursalei de asigurări – procesare avansată, inclusiv extragerea balanţei de verificare; la nivelul centralei societăţii – centralizarea informaţiilor şi procesarea lor pentru finalizarea situaţiilor contabile de sinteză, bilanţul contabil, contul de profit şi pierdere etc.

Pârghiile gestionare sunt puse în evidenţă de modul de concepere a structurii organizatorice a societăţilor de asigurare, în plan teritorial (prin sucursale, agenţii, puncte de lucru, ori prin birouri teritoriale, după caz), precum şi prin modul de concepere a structurii interne a verigilor teritoriale ale societăţii, astfel încât să fie acoperite, prin funcţii, locuri de muncă, ori compartimente, activităţile specifice: asigurare, daune, financiar-contabile, juridic, secretariat-administrativ.

Pârghiile decizionale constituie atributul factorilor de autoritate, organe abilitate ori persoane cu funcţii manageriale. Adunarea generală, Consiliul de administraţi, Conducătorul compartimentului financiar-contabil, şefii unor compartimente, din cadrul societăţii de asigurare pot face uz de pârghii decizionale în funcţie de competenţa atribuită lor. Ele pot lua forma unor simple monitorizări, după cum pot lua forma deciziilor, ordinelor, hotărârilor etc.
Plecând de la formele pe care le pot avea pârghiile utilizate în managementul financiar al societăţilor de asigurare, este evident rolul pe care îl deţin pârghiile informaţionale. Pentru a fi puse în valoare pârghiile informaţionale se relevă prin trei categorii de instrumente: de previziune, curente şi postfaptice. Fără a intra în detalii vom remarca locul pe care îl au în derularea unei activităţi eficiente în societăţile de asigurări.

Instrumentele de previziune încadrează elementele de fundamentare, (calculele) actuariale, întrucât, deşi se bazează pe informaţii din trecut, ele oferă argumente pentru decizii manageriale vizând perioadele viitoare (conceperea, pregătirea şi lansarea unor noi produse de asigurare). Apoi, avem în vedere, bugetul de venituri şi cheltuieli, implicit variatele bugete secvenţiale care pot şi chiar trebuie elaborate (bugetul vânzărilor de asigurări, bugetul cheltuielilor de administrare şi de gestiune a asigurărilor etc.). Conţinutul lor specific asigură managerilor argumente pentru luarea deciziilor vizând perspectiva societăţii cu referire la: structura portofoliului, adică a ofertei, număr de contracte, angajamente asumabile (sume asigurate), încasări de prime brute, structura previzibilă a plasamentelor etc.

Instrumentele suport curente sunt reprezentate de toate documentele cu care se procesează asigurarea, documente de perfectare, derulare şi finalizare, şi care de altfel stau la baza înfăptuirii gestiunii financiare a societăţii, prin reflectarea în contabilitatea exerciţiului financiar.
Instrumentele suport post-faptic sunt în bună măsură comune altor sectoare de activitate (bilanţul contabil, contul de profit şi pierdere, note explicative, politici şi opţiuni contabile etc), dar şi cu conţinut specific, aşa fiind Contul tehnic al asigurărilor de viaţă, Contul tehnic al asigurărilor generale şi Contul netehnic - înstrumente de generare a Contului de profit şi pierdere.

4. Concluzii – Management sau Gestiune financiara?

Se poate pune intrebarea: Ce gestionează la nivel teritorial managementul?
Raspunsul nu poate fi decat unul singur: În teritoriu societatea de asigurare mai gestionează doar relaţia cu clienţii asiguraţii.
Piata asigurărilor din România în prezent înregistrează un proces de centralizare al gestiunii finaciare la nivel de vârf. De fapt este un proces de concentrare a relaţiei cu clienţii. Relatia client-agent asigurare se transfera într-o relatie client-sistem informatic.
Decizia în plan financiar este tot mai restrânsă cu toate ca în teritoriu exista o structură de resursa umană ce poate gestiona activitatea.

Perspective ale gestiunii financiare operaţionale:
1. Evoluţia programelor informaţionale și a reţelelor de trafic a datelor schimba fundamental rolul și funcţia gestiunii financiare operative în cadrul unei societăţii comerciale. Activitatea de gestiune financiară se centralizează la nivel de vârf, iar în teritoriu reţeaua teritorială va avea un singur rol de a gestiona relaţia cu clienţii noi. Putem afirma ca viitorul transformă reţeaua teritorială proprie intr-o structură echivalentă cu structura brokerului de asigurare.
2. Centralismul excesiv va genera o politica comercială de concesionare a activităţii desfaşurată în teritoriu și societatea de asigurare va externaliza reteaua. În aceste condiţii reteaua teritorială va avea doar funcţia de reprezentare a asigurătorului în vederea vânzării produselor.
3. Situaţia va genera nemulţumire în rândul asiguraţiilor obişnuiţi sa fie serviţii în timp real. În acest moment salariaţii societăţii trateaza cazul cu atenţiei pentru că este clientul lor și după el traiesc. O solutionare centralizată a problemelor va elimina calitatea actului de relationare asigurat-societate de asigurare. Persoanele desemnate sa lucreze centralizat la infaptuirea gestiunii financiare for fi pur și simplu functionari și nu sunt dispusi la manca suplimentara, executie ritmica și calitativa a problemelor. La aceste persoane nu ajung nemultumirile asiguraţiilor și nu au interes în suprasolicitare profesională.
4. Gestiunea financiara rămâne veriga esentiala in activitatea unei companii de asigurare prin faptul ca realizeaza subscrierile din prime de asigurari organizand forta de vanzari, gestioneaza portofoliul asigurarilor, si asigura solutionarea cererilor de despagubire.
5. Procesul de globalizare externalizeaza managementul financiar al societăţii lichidarea daunelor si lasa in cadrul national doar contractarea asigurărilor si incasari de prime.
6. Fuziunile si regionalizarea determina schimbarea politicilor societatilor de asigurare care organizeaza regional (pe mai multe tari) administrarea si gestionarea portofoliului de asigurari si a retelelor fortei de vanzari pentru diminuarea cheltuielilor administrative si maximizarea profitului.
7. Idealul unei industrii de asigurare romîneşti în România este tot mai indepartat.

Bibliografie:

Cistelecan L., Cistelecan Rodica, Asigurări comerciale, Editura „Dimitrie Cantemir" Tg.Mureş, 1997.
Cistelecan L., Asigurări, Univ."Petru Maior" Tg. Mureş, 2005.
Constantinescu D.A., Dobrin M., Radu Andreia Daniela, Leon Mihaela, Costache Alina, Management financiar în asigurări, Colecţia Naţionala, Bucureşti, 1999.
Bogdan M.D., Sistemul informaţional în asigurări, Editura ANTET, Bucureşti, 2003.
Dragotă V., Ciobanu Anamaria, Obreja Laura, Dragotă Mihaela, Management financiar, Editura Economică, Bucureşti, 2003.
Halpern P., Weston J. Fred., Brigham F., E., Finanţe manageriale.Modelul canadian Editura Economică, Bucureşti, 1998.
Moyer R., Charles, McGuigan R., James, Rao P., Ramesh, Contemporary Financial Management Fundamentals, Thomson, Ohio, 2003.
Trenca I., Management financiar, Editura „Mesagerul" Cluj-Napoca, 1977.
-----------------------------------------
* Profesor Universitar la catedra de finante contabilitate a Facultatii de Stiinte Economice, Juridice si Administrative.
* Director al Sucursalei ASIROM CLUJ; Profesor asociat la Facultatea de Drept si Stiinte Sociale din cadrul Unversitații 1 Decembrie 1918 Alba Iulia.
[*] Lege privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor nr.32 din 30 aprilie 2000, M.Oficial nr. 148 din 10 aprilie 2000.
*în plus sau în minus faţă de capitalul avansat
[†] Cistelecan L., Cistelecan Rodica, Asigurări comerciale, Editura „Dimitrie Cantemir", Târgu Mureş, 1967, p.181; Bogdan D.M., Sistemul informaţional în societăţile de asigurare, Editura ANTET, Bucureşti, 2003, p. 43; Ecole nationale d Assurance de Paris, Manuel International de l Assurance, Editura Economica, Paris, 1999 Cap.4-5.